În fiecare an, de pe la jumătatea lui septembrie până în inima lui octombrie, sunt în transă. Înstrăinată de podgoriile în mijlocul cărora am crescut mi se face dor de mirosul strugurilor zdrobiți, de parfumul frunzelor de viță uscate și de vânzoleala specifică culesului viei.

Îmi lipsesc orele în care îmi făceam temele și aruncam, din când în când, un ochi pe geam ca să văd oamenii cărând coșuri cu struguri prin curte. Nu mai am caietul în față, am un laptop acum dar tot mă aștept să se deschidă ușa, să intre tata în cameră și să-mi aducă un ciorchine de Muscat Hamburg.

Am ținut oarecum ascunse fotografiile făcute în mai la Cetatea de Baltă, în timpul festivalului de fotografie Alba sub Lumini de Oscar. Știam că le va veni rândul la un moment dat, bănuiam că va fi mai spre iarnă. Iată-le ceva mai devreme!

Îmi doream să văd Cetatea de Baltă de foarte mulți ani. Nu atât satul în sine sau locul unde se află vechea cetate ci Castelul Bethlen Haller, un castel renascentist, aflat în proprietate privată, de unde și accesul restrâns.

Castelul este foarte bine păstrat, actualul proprietar, compania Jidvei, restaurându-l recent. Poate fi vizitat doar în urma unei programări și doar în contextul degustării de vinuri.

Castelul în sine, vinurile, poveștile localnicilor, ceața de pe Târnave (cea care dă o anumită aromă strugurilor), ceasurile de pe scara în spirală, din lemn, foarte bine conservată, crama, toate au mers la suflet. Chiar și ploaia.

Apropo de ploaie, am prins trei fețe ale castelului în aceeași zi: pe ploaie torențială, pe cer de furtună și cu un soare fantastic (ultimele fotografii din serie).

Mi-am adus aminte de verile în care mergeam cu părinții în vie și, în timp ce ei munceau, eu citeam, la câteva rânduri distanță, sub vreun nuc.

Sunt multe de zis despre Cetatea de Baltă, poate altă dată, poate niciodată, dar sunt sigură că vreau să rămână în lista de locuri care nu trebuie să devină ‘mainstream’.

IMG_8507

IMG_8519

IMG_8573

IMG_8792

IMG_8796

NED_5278

IMG_8660

NED_5301

IMG_8757

IMG_8730

IMG_8726

IMG_8881

NED_5348

NED_5240

NED_5243

IMG_8707

IMG_8686

IMG_8682

IMG_8658

IMG_8910

IMG_8942

IMG_8976

 

IMG_8547

IMG_8619

IMG_8587

IMG_8777