Conacele sunt ca oamenii. Unele au mai mult noroc, altele mai puțin. Acum, că am scris truismul zilei, pot povesti în liniște despre conacul Marghiloman din Hagiești.
L-am găsit relativ ușor, în spatele bisericii din Hagiești, în mijlocul unei priveliști care mi-a dat un pumn neanunțat în stomac. N-am coborât imediat din mașină. L-am zărit printre cei doi copaci care mărginesc aleea și, cum ne apropiam de el, mi se părea din ce în ce mai singuratic.
Practic, așa e, chiar dacă nu e izolat. Construcția în sine nu taie răsuflarea, nu are nimic special, pare plată, fără haz. Însă m-am îndrăgostit irecuperabil de conacul ăsta.
N-am putut să nu-mi imaginez cum ar fi să-mi beau cafeaua într-o dimineață de mai în balcon, privind lanul de rapiță de lângă baltă. Cu un pled pe picioare, într-un scaun comod, cu o carte în mână, să simt mirosul ierbii neprăjite încă de soarele verii.
Romantisme banale, știu. Dar cum ar fi?

IMG_6245

IMG_6246

IMG_6281

IMG_6282

TEO_7444

TEO_7452

TEO_7455

TEO_7456

TEO_7459

TEO_7461

TEO_7463

TEO_7467

TEO_7479

TEO_7482