Dacă vreți liniște, puțini turiști chiar și în sezon și nu vă deranjează condițiile de acces oarecum dificile sau monopolul atunci Gura Portiței este un loc foarte interesant pentru a petrece câteva zile la malul mării.

Acum doi ani, după nenumărate apeluri telefonice rămase fără un răspuns, după ce am făcut rezervare prin site-ul lor fără să primesc confirmare, după ce le-am scris, după ce am făcut trei tumbe și am mers cu spatele și în mâini o mie de km, au catadicsit în sfârșit să îmi răspundă.

Dar Gura Portiței merită efortul, fie că alegi cazarea la căsuță fie la casele cu ponton sau, de ce nu, la cort, fie că ajungi acolo cu vaporașul sau cu șalupa (se mai poate ajunge cu mașină de teren), te trezești între Marea Neagră și Lacul Golovița, pe o bucată de pământ nou, într-o liniște teribilă.

Mergând în august mă așteptam să mă enervez, însă, am avut surpriza să fiu singură cu marea, să mai fie doar câte un amețit pe ici pe colo, deși la ora prânzului se adunau destul de mulți oameni la singurul restaurant, habar n-am de pe unde, iar seara nu se auzeau decât țânțarii.

E locul perfect pentru lenevit, iar în afară de plajă, pescuit și înot în piscină altceva nu ai de făcut acolo, probabil ăsta e și motivul pentru care nu se avântă mulți (asta și prețul măricel – nu mai mare decât în Mamaia totuși :D).

Gura Portitei-1136

 

Gura Portitei-1143

Gura Portitei-1147

Gura Portitei-1150

Gura Portitei-1171

Gura Portitei-1172

Gura Portitei-1176

Gura Portitei-1181

Gura Portitei-1186

Gura Portitei-5594

Gura Portitei-5601

Gura Portitei-5609

Gura Portitei-5612

Gura Portitei-5623

Gura Portitei-5643

Gura Portitei-5661

Gura Portitei-5667

Gura Portitei-5695

Gura Portitei-5712

Gura Portitei-5715

Gura Portitei-5721

Gura Portitei-5723

Gura Portitei-5731

Gura Portitei-5736

Gura Portitei-6031