În casa lor cu pereți de un alb imaculat îmi aduc aminte de toate urmele de cauciuc de bicicletă de acasă, de toate urmele prin care mopsul și-a marcat trecerea, nu mai zic de pereții-ascuțitori de gheare de mâț.

În casa lor cu masa plină de sarmale, cozonaci, chec, slană, costițe, piftie și alte chestii care fac ficatul să fugă plângând și cu bila în spinare îmi aduc aminte că eu „gătesc” cel mai bine câte un chinezesc sau câte un împinge-tava

În casa lor așezată și liniștită, cu sfințenia orelor lungi de odihnă îmi aduc aminte că „acasă” al meu e doar un loc în care fac și desfac bagajele, îmi fac un duș rapid și pun câteva ore pe săptămână capul pe pernă.

În casa lor cu orice lucru pus la locul lui mi-am dus toate cutiile cu „chestii”, cutii cu documente, cutii cu cărți, cutii cu haine, cutii cu globuri și ghirlande luminoase pentru Crăciun, cutii cu amintiri.

Dădeam să plec azi și bunica a scos o pungă cu mere aurii „din grădina lor, netratate, naturale” iar mama a râs către tata: „Nicule, aici erau merele alea bune!”, apoi către mine „Păi fetică, nouă ne-a dat toată toamna numa’ mere lovite, pălite, mici, vai capul lor și ne tot întrebam dacă mai merită să ținem merii!”

Dincolo de toate diferențele de opinie, cultură, credințe, aspirații dintre noi, cumva, azi, în casa lor m-am simțit „Acasă”. Și tot cumva, m-am hotărât să cumpăr un brad și să-l împodobesc. Și să-mi iau Crăciunul la mine acasă.

Sărbători cu bine!

Săvuleasca