Recunosc, ador mâncarea. Cred că e important să specific asta înainte de orice. Îmi place să o văd, să o miros, să o gust, să o simt.

Din toată nebunia sărbătorilor, legat de mâncare, aștept doar câteva lucruri cu nerăbdare: șoriciul, așa cum știe doar tata să îl prepare; lebărul după rețeta bunicii materne și… turtele rupte.

Turtele rupte se dau de pomană în Ajun și reprezintă scutecele lui Iisus. Nu intru în amănunte, nu ele fac obiectul acestui text.

Mie îmi plac pentru că sunt un desert foarte ușor de făcut și pentru că au un aer de sărbătoare, mai ales dacă în casă miroase și a portocale.

Anul ăsta am ajuns la bunica abia pe 28 decembrie, însă ea știe prea bine că sunt topită după turtele rupte și mi-a păstrat câteva uscate, neînsiropate. Cât am stat la ea mi-a pregătit siropul și nucile cu zahăr vanilat.

Așa că, spre seară, imediat ce am ajuns acasă le-am pregătit și … le-am fotografiat. Da, am depus un efort să nu le mănânc imediat! După ce am terminat cu fotografiile, am gustat turtele și … s-a făcut Crăciun în mine. Și am zâmbit.

Cum să nu iubești mâncarea?

HRT_3180

HRT_3183

HRT_3216