De regulă mă feresc să scriu despre călătorii la cald. Adesea las să treacă o lună, două sau chiar ani până să trec prin poze și să scriu câte ceva. De exemplu a trecut un an de când am fost în Londra și încă nu-mi vine să scriu despre călătoria respectivă. La naiba, au trecut aproape 6 ani de când am fost în Malta și n-am povestit deși m-aș muta și mâine pe insulele alea!

Sunt locuri pe care simt că le-aș profana dacă aș scrie despre ele. Despre alte locuri, însă, trebuie să scriu cât mai repede ca să îmi iasă din sistem. E ca un duș rapid după o alergare pe un drum prăfuit.

În weekendul care a trecut am fost la Veliko Târnovo. Am plecat vineri dimineața din București, ne-am oprit pentru două ore la Ruse și pe la ora unu am ajuns în Veliko. Îmi doream de vreo 3-4 ani să ajung acolo dar niciodată nu s-au aliniat planetele. Ieri, la întoarcere, am oprit o oră în Arbanasi și cam tot atât în Nikopolis Ad Istrum. Despre Ruse, Arbanasi și Nikopolis Ad Istrum voi scrie altă dată.

Am evitat pe cât posibil Bulgaria, de fapt am evitat cu precădere valul all-inclusive și orice destinație obișnuită pentru români. Nu e genul meu de sejur și nu văd de ce aș alege un astfel de pachet doar pentru că se poartă sau pentru că este ieftin. Cu toate astea nu-s la prima bulgăreală J.

De fiecare data am încercat pe cât posibil că merg cu mintea și inima deschise și să nu fac comparația cu România, cel puțin nu în mod conștient, deși toată Europa ne ia ca pachet.

Veliko Târnovo este destul de fotogenic chiar de la intrarea în oraș. Există tot felul de ghiduri, unele și în limba română, iar internetul este o resursă puternică și n-o să vă umplu capul cu cifre, ani, puncte de atracție turistică.

S-a întâmplat să ajungem acolo chiar de ziua orașului, 22 martie. Dincolo de multele dezavantaje pe care le are un astfel de eveniment (aglomerație pe străzi, așteptat mult să se elibereze mesele din restaurant sau să fie gata mâncarea, prețuri ridicate, străzi închise, etc) există și câteva părți bune, adică parada, spectacolul de lumini, proiecții 3D, artificii și intrări libere în orice muzeu.

E drept că oamenii sunt drăguți cu turiștii și încearcă din răsputeri să te îndrume spre cine știe ce obiectiv turistic dar nu e ceva general și universal valabil. Noi am aflat de proiecțiile 3D de la o bătrână cam slinoasă de care nu reușeam să mai scăpăm. A insistat să ne spună că soțul ei e artist și că ea are 2 camere de închiriat la 10 euro fiecare, ‘paradis absolut, fără mic dejun dar poți să îți faci ceai’. Îmi închipui ce paradis erau camerele alea după cum era ea de îngălată. Totuși ne-a vorbit în engleză vreo 10 minute, timp în care mie îmi treceau prin cap numai țăranii lui Bruegel… Rosa Grigorova, e numele și e prezentă și în nu mai țin minte ce ghid turistic francez.

Un alt domn ne-a văzut pe stradă și a ieșit din curte ca să ne întrebe de unde suntem și să ne roage să îi trimitem pozele făcute la festival fiindcă el e administratorul grupului ‘Veliko Târnovo’ pe Flickr.

Vineri seara am cinat la un restaurant cu terasă și cu muzică bună (jazz mai ales). Chelnerii erau destul de atenți adică unul a văzut că mă chinui cu un cuțit care nu tăia și mi-a schimbat cuțitul fără să cer eu asta. Mi-ar fi plăcut să fie la fel de atenți și la șobolanul care a traversat terasa și a intrat în restaurant.

Sâmbătă seara nu am mai fost la fel de norocoși. După ce am văzut din balconul camerei spectacolul de lumini și artificii am căutat cam două ore o masă liberă. Într-un final am ajuns la un restaurant din apropierea hotelului.    Chelnerițele erau sictirite, sper că de la oboseală. La vreo 10 minute de la comandă (două salate și o cremă de zahăr ars) am primit mai întâi desertul. M-am uitat vrep 2-3 minute la crema aia care arăta foarte bine. Îmi era foame așa că am mâncat-o. După încă 10 minute mi-au adus salata. Săvulescu încă mai aștepta, timp în care se scărpina de zor, probabil că ouăle de la micul dejun nu au fost în cea mai bună stare de funcționare. Când, cu stomacul plin de serviciile impecabile, ne pregăteam să cerem nota și să plecăm a venit și a doua salată pe care domnul soț a mâncat-o fără sare, ulei și oțet. O altă chelneriță a luat oliviera după ce am mâncat eu salata fără să întrebe ceva, orice, iar chelnerița care avea masa noastră s-a făcut că nu aude când i-am cerut alta. Tot e bine, măcar Ratatouille nu a mai trecut pe acolo.

În fiecare restaurant am săpat după felurile de mâncare tradițională. Printre sutele de paste, risotto, pizza, paella (bulgarii cred că paella e orez cu midii și mozzarella la cuptor), humus și altele asemenea abia găseai o salată Shopska (ceea ce noi numim salată bulgărească), o Shkembe Chorba (ciorba de burtă), un Tarator (supă de iaurt rece cu castraveți și usturoi), un Lukanka (un soi de sopresatta italiană, un cârnat picant uscat timp de cel puțin două luni în loc cu vânt) sau o Meshana Skara (amestec de fripturi, chiftele de carne, Kebapche și mâncare de fasole cu ceapă tocată și roșii).

Rămăsesem cu impresia că bulgarii mănâncă bine. După ce mergi o dată la Dalboka, ferma de scoici de la Marea Neagră, în apropiere de Capul Caliacra, asta e senzația cu care rămâi. Eu chiar mi-am fixat ca reper midiile de acolo, imediat după cele din Ghent. Se pare că nu e o trăsătură generală și că, din dorința de a fi pe placul turiștilor, au uitat că nu toți vor paste oriunde merg, unii mai caută și mâncăruri tradiționale.

Apropo de tradiții, aflasem că într-o vreme în Veliko Târnovo exista o importantă fabrică de piele și că în oraș se găseau tot felul de produse din piele. Nu mai e cazul acum. În orașul vechi există o stradă cu magazine dar sunt aceleași firme pe care le găsești în mallurile de oriunde. Într-un singur magazin am văzut obiecte din piele (portofele, genți, huse pentru telefon) lucrate manual și cu foarte multă ingeniozitate dar când am întrebat dacă au huse pentru kindle vânzătoarea ne-a arătat o geantă. Noi i-am arătat kindle-ul iar ea s-a uitat la noi ca și cum eram niște omuleți verzi care au coborât din farfurie.

Trecând peste toate astea aș mai merge o dată la Veliko Târnovo. Orașul este frumos, cetatea este interesantă. A fost foarte plăcut să lenevim sub un pom înflorit, pe iarbă, fără să ne întrebe nimeni nimic. Biserica de pe colină m-a uimit pur și simplu. Nu sunt fan biserici, nu le vizitez decât dacă au un ceva particular care să mă atragă. Despre cea din cetate citisem că are o pictură modernă. Fie! Nu vă pot descrie senzația pe care am avut-o când am intrat în biserică. Până mi s-au adaptat ochii de la soarele puternic de afară la lumina meschină din interior m-au trecut fiori. Pictura este de-a dreptul futuristă. Puteam pune pariu că sunt într-un film a cărui acțiune se petrece peste 100 de ani, când toate civilizațiile se vor fi contopit și toți vor fi vorbit aceeași limbă. Probabil că prin acea senzație orașul și-a asigurat un locșor în inima mea.

Aș mai avea de scris, mai ales că am pândit oamenii, ocazie cu care mi-am dat seama de unde s-au inspirat cocalarii și pițipoancele din București, dar las asta pentru povestea despre Ruse.

IMG_4987

IMG_5155

Veliko WM Mijloc-4415

Veliko WM Mijloc-4431 Veliko WM Mijloc-4437

Veliko WM Mijloc-4439

Veliko WM Mijloc-4469

Veliko WM Mijloc-4472

Veliko WM Mijloc-4801

Veliko WM Mijloc-4832

Veliko WM Mijloc-4861

Veliko WM Mijloc-4864

Veliko WM Mijloc-4868

Veliko WM Mijloc-4884

Veliko WM Mijloc-4903

Veliko WM Mijloc-4907

Veliko WM Mijloc-4940

Veliko WM Mijloc-4959

Veliko WM Mijloc-4961

Veliko WM Mijloc-4971

Veliko WM Mijloc-4996

Veliko WM Mijloc-5003

Veliko WM Mijloc-5004

Veliko WM Mijloc-5006

Veliko WM Mijloc-5015

Veliko WM Mijloc-5042

Veliko WM Mijloc-5058

Veliko WM Mijloc-5060

Veliko WM Mijloc-5061

Veliko WM Mijloc-5069-3

Veliko WM Mijloc-5098

Veliko WM Mijloc-5180

Veliko WM Mijloc-5181

Veliko WM Mijloc-5183

Veliko WM Mijloc-5186

Veliko WM Mijloc-5193

Veliko WM Mijloc-5194

Veliko WM Mijloc-5221

Veliko WM Mijloc-5305

Veliko WM Mijloc-5311

Veliko WM Mijloc-5315