Ce au în comun imaginile de mai jos? Nu mi-am dat seama nici eu, în primă fază. Da, sunt momente. Da, le-am trăit pe toate patru. Da, sunt ale mele. Însă nu asta este ideea.

Ani la rând mi-am dorit să ajung în locul care apare în fotografia de pe coperta cărții lui Axel Munthe. Carte la finalul căreia am plâns de mi-a sărit cămașa. Aveam paisprezece ani. Au mai trecut încă paisprezece ani până când am călcat în casa doctorului de la San Michele.

Scriu acum așa cum rar se întâmplă, adică încă sub influența unui loc proaspăt văzut. Nu, nu mă scuz, constat doar.

Am fost în Zakynthos, pentru o săptămână în care am înghesuit scufundări, plimbări, orgasme culinare și doze sănătoase de râs. Se întâmplă rar să împărțim vacanțele cu alți oameni, de data asta, însă, am fost cu o gălăgie de oameni, vreo douăzeci la număr.

Unul dintre ei ne-a mărturisit că era visul lui să ajungă pe insula asta, un vis atât de vis încât, de trei ani, avea ca wallpaper poza cu epava, emblema Zakynthos-ului.

Da, visurile devin realitate. În paisprezece ani sau în trei, nu are importanță, cel puțin nu atât timp cât ai răbdare și cât faci tot ceea ce stă în puterea ta pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

Sună ampulea, știu, însă mi-am dat seama de asta abia săptămâna trecută.

Până aici am istorisit doar pentru trei poze. Cea de-a patra e un alt vis pe care îl cresc. Fiindcă, după ce un vis a fost adus la liman, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să o iei de la capăt, nu-i așa?

image1 

12074648_10201203339041878_8943274955155276743_n

IMG_4946

XOBQ7553